SORIN OLARIU - POEZII

2011-04-15T20:19:00.000-07:00

STAI MĂI MEREUŢ, PĂRINCE! (poezie în grai bănăţean)

2011-04-10T10:41:00.000-07:00

Popa nostru dân comună, un zdrăhon prăcum îi calu
Are-o pacimă năroadă să să jioaşe d-a fotbalu.
Şî să şciţ că dom părince parcă-i stâlp în apărare,
Măi cu samă când cu lopta traje-n sus o lumânare.

Ghibiţî-l strâgau: Şenilă, că dă vreunu-l întreşea,
Cu bocanşii pî la oasă una-două-l spovegea.
Da-ntr-o zî să nimerisă baş dă meciu ăl măi mare
Să-ş cam baje dracu coada şî să aibă-o-nmormântare.

Că pă moşu Gin Coleaşă, baş în sara dă Ispas,
L-o călcat un tren pă gegit… când să scărpina în nas.
Şe să facă? Luă comanda!... Da’ cu gându la fotbal
Ţî-i grăbea pă ăi cu mortu la morminţu dă supt geal.

Că pă lângă toace aşcea era cheţ în mesărie,
Că scurta la stâlpi şî slujbe ca şî cum rătunji la vie:
- Duşe-ţ mortu măi cu viaţă! ii zorea pă oamini, frace,
C-avea ţoalilii şî lopta pitulace supt ornace.

- Haida, haida, măi cu viaţă… răgicaţ măi iuce scara!
Pune umăru, na Niele, până nu ne-apucă sara!
- Stai măi mereuţ, părince, zâsă Nielu ofticat,
Şe ne tot alerji cu mortu? Că do’ nu l-am fost furat!

SFÂŞIAT ÎNTRE DOUĂ CERURI

2011-04-03T16:44:00.001-07:00

era într-o zi de marţi cu degete
galbene ca de ceară cu
ceţuri vâscoase devorând oraşul şi oamenii în
casa scărilor vaginul tău trosnea inimitabil pe ritmuri
vechi de hip-hop

iar tu femeie cu sâni de-ntuneric chicoteai înfundat în
amiaza vernală din când în când
te mai acompania scârţâitul
uşii stricate a liftului oprit de decenii
la subsol

ştiu doar că dintr-odată m-au înconjurat toate armiile
iernii un corb mi-a adus apă
în plisc să-ţi sorb
uitarea şi l-am strivit înciudat de
tâmplă

dar tu plecaseşi de mai bine de un mileniu atunci demult
deodată cu iarna doar eu mai veneam uneori
însingurat pe ţărmul dintre noi
să-ţi ascult mersul
de ape

mă doare cerul dintre aripi îmi spuneam
câteodată în gând
sfâşiat între tine şi tine cu
sufletul gol ca un
buzunar de poet

Revista Patriarhiei Române - Dialog cu Sorin Olariu, autor Dan Cârlea

2011-04-02T00:27:00.000-07:00

http://www.ziarullumina.ro/articole;1560;1;54509;0;Un-scriitor-roman-fericit-in-Michigan.html

Sorin Olariu este un scriitor român plecat în America în urmă cu câţiva ani buni. Fiu al unui preot şi al unei contabile din Caransebeş, a absolvit două facultăţi, una de inginerie, la Politehnica din Timişoara, şi Teologia Ortodoxă la Sibiu. Spirit renascentist, practicând cu succes mai multe genuri de scris, de la poezie la proză umoristică şi epigramă, om de presă scrisă şi audiovizuală, dar posedând şi un spirit de aventură considerabil, Sorin Olariu a emigrat în Michigan, SUA, unde are propria editură, dar este şi angajat într-un post onorant al unei mari firme de telecomunicaţii. Şi talentul i-a fost recunoscut de International Library of Poetry, care i-a publicat texte într-o antologie.
Ca un bun ortodox, cunoaşte toate mănăstirile şi bisericile ortodoxe româneşti din zonă, mergând împreună cu familia duminică de duminică la slujbă. Despre noua viaţă pe tărâm american, precum şi amintiri, consideraţii şi impresii despre trecutul şi prezentul plaiurilor mioritice a acceptat să ne vorbească în interviul de faţă.

Povesteşte-ne ceva despre părinţii tăi, despre copilărie şi fraţi, dacă mai ai.

Sunt născut în comuna Buchin, judeţul Caraş-Severin, o localitate aflată la marginea Caransebeşului, acolo de unde începe ţinutul gugulanilor, al bănăţenilor făloşi de la munte.

Tatăl meu, Pavel Olariu, a fost preot în parohiile Naidăş, Rugi şi Buchin şi a trecut la cele veşnice în anul 2001. În memoria sa am scris poezia "Am înflorit statuie", text publicat în Foaia Diecezana din Caransebeş.
Mama mea, Maria Olariu, pe numele de fată Martinescu, a fost contabilă la Caransebeş şi este din Obreja, o comună bănăţeană de pe Valea Bistrei. Am şi o soră, Aida, absolventă a Politehnicii din Timişoara, Facultatea de Mecanică, Secţia TCM, care este stabilită în SUA şi lucrează la General Motors în Engineering, la brandul Cadillac. Copilăria mi-am petrecut-o în satele unde tatăl meu a fost preot, dar cel mai mult am stat la Buchin, acolo unde am şi casa părintească, şi toate rudele. Pot spune că am avut o copilărie frumoasă şi lipsită de griji, pentru că părinţii şi bunicii mei au făcut tot posibilul să nu ne lipsească nimic, mie şi surorii mele, deşi vremurile au fost uneori destul de grele. Ţin minte şi acum cât de fericit era tata când venea seara acasă cu câte o banană sau portocală sau cu câte o ciocolată Kandia, pe care le făcea rost "pe sub mână". Probabil fericirea i se transmitea direct prin ochii noştri de copii.

Te afli în America împreună cu familia de câţiva ani. Poţi să defineşti emigrarea ta drept una reuşită?

Da, pot spune că emigrarea mea este una reuşită, atât pe plan profesional şi material, cât şi pe plan social şi spiritual, deşi întotdeauna e loc şi de mai bine. De fapt, toată familia mea este aici, inclusiv mama. Nu am întâmpinat nici o dificultate de adaptare, America potrivindu-mi-se ca o mănuşă. Soţiei i-a fost puţin mai greu la început, pentru că părinţii şi rudele îi sunt în ţară. Ne-am făcut însă o obişnuinţă din a vizita România aproape în fiecare an, iar atunci când nu o facem noi, ne vin rudele aici.

Descrie-ne puţin familia ta şi cum ai ajuns în America. Vorbeşte-ne şi despre jobul tău, dacă se poate.

Provin dintr-o familie de bănăţeni înstăriţi. Bunicii şi străbunicii mei au fost agricultori şi crescători de animale, chiar şi în perioada colectivizării. Părinţii meu au fost prima generaţie de intelectuali, tata fiind preot, după cum am spus, iar mama contabilă. Un unchi de-al meu, Corneliu Temeş, a fost, de asemenea, preot şi economist.
În ceea ce priveşte emigrarea, America a fost pentru mine o provocare. Am vrut să-mi demonstrez în primul rând mie însumi că pot, că dacă cineva e om la el în ţară, e om oriunde în lume. Iar în al doilea rând am vrut să le arăt şi altora, americani sau emigranţi, că românii nu sunt cu nimic mai prejos decât ei. Nu partea materială m-a determinat să fac acest pas, ci dorinţa de aventură şi de a răzbi acolo unde este mai greu. Pentru că sunt un luptător. Cum spuneam, în România am dus-o destul de bine, eu fiind profesor la Liceul Forestier din Caransebeş, iar soţia, asistentă-şefă la Spitalul Municipal, la secţia de Radiologie. Aici, în America, mi-am schimbat profilul şi lucrez pentru Departamentul de marketing al unei companii de telecomunicaţii. Mihaela, soţia mea, lucrează însă tot într-un spital, în acelaşi domeniu.

Eşti fiu de preot, ai absolvit şi o facultate tehnică, dar şi Teologia. Ai fost profesor, inginer, dar şi realizator de emisiuni la radio şi tv. Scrii epigrame, poezii, proză umoristică. De unde ai moştenit acest spirit renascentist?

Dintotdeauna am fost atras de latura umanistă a lucrurilor, fiind mereu fascinat de literatură, istorie, religie, geografie şi artă, în general. Nu mi-au prea plăcut ştiinţele exacte, iar faptul că am absolvit Politehnica din Timişoara s-a datorat tatălui meu. A fost visul lui să îşi vadă băiatul inginer. Dorinţa mea a fost să urmez o facultate cu profil umanist, ceea ce s-a şi întâmplat până la urmă, acum fiind şi absolvent al Facultăţii de Teologie-Ortodoxă Istorie "Andrei Şaguna" din Sibiu, ca şef de promoţie.

Mama mi-a spus că şi tatăl meu a scris poezii în tinereţe, iar ea cânta melodii de muzică populară. Probabil că îi moştenesc.

De epigramă nu se pot atinge mulţi scriitori, trebuie să ai un anumit har. Tu ai reuşit adevărate performanţe, ai primit multe premii, ai scris cărţi şi te cunoaşte multă lume. Când ţi-ai descoperit latura mucalită, dorinţa de a amuza oamenii şi de a corecta cumva defectele lor printr-un catren hazliu?
Epigrama este o poezie cu formă fixă, care are anumite rigori greu de îndeplinit. Nu e deloc uşor să îţi exprimi ideile în doar patru rânduri ritmate si rimate, care trebuie să aibă o poantă finală percutantă şi originală. Mulţi scriitori şi critici au considerat-o un fel de Cenuşăreasă a literaturii, dar, când au fost puşi să scrie şi ei o epigramă, au cam dat din colţ în colţ. Consider că latura mucalită am moştenit-o de la tatăl meu, care era un tip sociabil, plin de umor şi de poante, un om îndrăgit de toată lumea. Nu am scris epigrame de top până când nu am fost atacat de câţiva colegi de cenaclu epigramişti, la apariţia primului meu volum de versuri, intitulat "Şapte păcate". Le-am dat însă câteva replici atât de tari, încât, după nici un an, aveam deja un volum prefaţat de domnul George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, şi devenisem şi eu membru al acestei uniuni.

Ţi-ai trăit adolescenţa şi o parte din tinereţe în regimul comunist. Ce a fost pentru tine cel mai traumatizant? Ce era bun atunci şi nu mai este acum? Există aşa ceva?

După mine, comunismul este încă o utopie. Oamenii nu se nasc egali şi nu vor fi niciodată egali, decât dacă îi clonăm pe bandă rulantă şi îi spălăm pe toţi pe creier. Unii sunt mai deştepţi, mai puternici, mai temerari, mai inventivi, mai harnici. Alţii sunt mai gură-cască, mai fricoşi, mai comozi, mai leneşi. E o ipocrizie să spui că toţi sunt egali şi că toţi trebuie să aibă la fel. Unii vor mai mult de la viaţă, alţii nu vor nimic. Cu toate acestea, comunismul de la noi a avut şi câteva părţi bune, ce-i drept puţine: învăţământul superior gratuit, pe bază de examen de admitere, concedii ieftine prin sindicat şi tabere pentru elevi şi studenţi, mai puţine familii destrămate, criminalitate şi delincvenţă juvenilă reduse etc. Sincer, nu plâng deloc după comunism, dar nici nu pot spune că a fost ceva care să mă traumatizeze atunci, poate şi pentru fapul că, fiind tânăr, nu am avut prea multe griji.

Trăieşti în America. Fiind un om al condeiului, cum suporţi înstrăinarea de limba ta? Scrii şi în limba engleză cu aceeaşi plăcere?

Poate că sună paradoxal, dar nu m-am înstrăinat deloc de limba română. În Michigan, în zona unde locuiesc eu, sunt peste 100.000 de români care şi-au construit propriile lăcaşe de cult, ortodoxe, greco-catolice sau neoprotestante. De asemenea, la firma unde lucrez sunt foarte mulţi români cu care vorbesc în fiecare zi româneşte. Cu soţia şi cu familia vorbesc numai româneşte. După atâţia ani de America mă pot lăuda că încă vorbesc în limba maternă fără nici un fel de accent. Iar cărţile publicate de când sunt aici fac dovada neînstrăinării mele de limba noastră românească.
În limba engleză am scris şi scriu extrem de puţin, destul însă pentru a fi premiat şi publicat de International Library of Poetry din SUA în volumul "Twilight Musings". Acolo mi s-au alocat primele pagini, urmând după mine vreo 100 de poeţi americani. Nu simt însă nici o tragere de inimă să scriu în engleză.

Cât este de greu sau de uşor să fii publicat în revistele din SUA şi la editurile lor?

Deocamdată public numai în ziarele şi revistele româneşti din SUA şi Canada, în limba română, pentru cititorii români. Scriindu-mi cărţile în limba română, nu am apelat la nici o editură americană până acum, ci doar la editurile din ţară sau la propria editură din Michigan. Intenţionez, totuşi, să îmi traduc poemele şi în engleză şi să le public la o editură americană.

Au auzit editorii de acolo şi de vreun scriitor român?

Cum să nu. Dacă eu nu mă pot lăuda decât cu apariţia într-un volum colectiv de poezie, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Herta Müller, Filip Florian, Petru Popescu, Anghel Dumbrăveanu, Florentin Smarandache sau Norman Manea, ca să dau numai câteva exemple de scriitori români contemporani ale căror cărţi se pot găsi în librăriile americane.

Ai studiat şi Teologia. Eşti un creştin practicant, mergi la biserică acolo?

Da, sunt un creştin practicant şi merg aproape în fiecare duminică la biserică. În sud-estul Michiganului, unde locuiesc eu, sunt mai multe biserici şi mănăstiri ortodoxe româneşti, cred că în jur de zece, şi pot spune că am fost la toate, cel puţin o dată. Cel mai des merg însă la "Pogorârea Duhului Sfânt" din Warren şi la "Sfântul Nicolae" şi "Sfânta Treime", ambele din Troy, Michigan.

În cazul în care cunoşti realităţile româneşti, ce părere ai despre situaţia actuală social-politică în care ne aflăm?

E trist ce s-a întâmplat la noi în ţară în ultimele două decenii, mai ales fiindcă am răsturnat comunismul în speranţa unei vieţi mai bune. Singurii vinovaţi suntem însă noi, românii. Nu cred în conspiraţiile iudeo-masonice, nu cred că de vină sunt americanii ori ruşii pentru neputinţele noastre, ci numai noi. Nimeni nu ne-a ţinut cu forţa acasă, în faţa televizorului, să ne uităm la telenovele atunci când s-au votat preşedintele, componenţa parlamentului sau europarlamentabilii… pardon, europarlamentarii!

Ce temă nu abordezi niciodată în epigramele şi textele tale umoristice?

Am abordat până acum aproape toate temele posibile şi imposibile. Vorba ceea: fără număr, fără număr… Nu atac însă niciodată defectele fizice ale oamenilor, ci doar năravurile lor.

Ce consideri că trebuie să facă un om pentru a fi fericit?

Nu îţi trebuie prea multe ca să fii fericit. E suficient să fii sănătos şi înconjurat de cei dragi, pe care să îi bucuri şi care să te bucure. De multe ori nici nu ne dăm seama că suntem fericiţi şi înţelegem ce este fericirea de abia după ce nu o mai avem. Pentru fiecare om e important să îşi urmeze visele, iar atunci când şi-a îndeplinit un vis, să nu vegeteze, ci să treacă imediat la altul

Tu eşti un om fericit?

După toate canoanele lumii în care trăim, da.

EPIGRAME

Masă rotundă la TV

Un gând lăuntric mă apasă

Privind discuţiile plate:

Mai poate fi rotund-o masă

Cu-atâtea capete pătrate?

Epi-fabulă mioritică

Ţara noastră de-o cutreieri,

Nu-i nici mare, nu-i nici mică,

Dar conţine-atâţia greieri

Că de-a dreptul te... furnică.

Retrocedare

Cu lacrimile-n ochi şuvoi

Plângeau ţăranii pe-nserate:

Le-au dat pădurea înapoi…

C-un kilometru jumătate.

Emigrare

Am să vă spun acum cinstit

De ce din ţară-am emigrat:

N-aveam o sursă de venit

Şi-am prins o sursă de plecat.

REGULILE POLEMICII CIVILIZATE – OXFORD UNIVERSITY, 1890

2011-03-29T09:43:00.000-07:00

1.In orice polemica stiintifica, sociala sau politica, discutia trebuie sa se rezume la schimbul de idei care au contingenta cu problema respectiva.

2.Partile aflate in polemica folosesc drept argument fie teorii stiintifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante in ce priveste problema discutata.

3.Partile nu au dreptul sa aduca in discutie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirma, nici nu confirma validitatea ideilor pe care le sustine.

4.Partile nu au dreptul sa puna in discutie motivele care determina atitudinea ideatica a adversarului, deoarece acesta abate discutia de la problema in sine.

5.Etichetarea adversarului prin mentionarea scolii de gandire, clasei sociale, organizatiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte, constituie o încalcare a regulilor polemicii si dezvaluie slabiciunea lipsei de argumente.

6.Intr-o polemica civilizata conteaza numai argumentele invocate de adversar ca individ si nu ca membru al unei scoli sau organizatii. Nu ai dreptate pentru ca esti ginditor materialist, patron sau laburist, ci daca argumentele tale sunt convingatoare sau nu.

A time will come

2011-03-28T07:24:00.001-07:00

a time will come
when we`ll solely flee
by so many blue dreams
all at sea
like woeful butterflies
with broken wings
always feebly
and further blinking
until the cooling palm of the grass
will forever more shelter
our hands
our lips
our eyes...

(transl. Corina Gherasimescu)

Twitorum.us: About us

2011-03-11T08:30:00.000-08:00

Twitorum.us: About us: "We have created this forum as a place of meeting for twitter users who want to post more than 140 characters."

MĂRȚIȘOARE

2011-02-28T07:00:00.000-08:00

MĂRŢIŞORUL FEMEII MODERNE

Ţi-aş prinde azi un mărţişor
De sânul tău cel rotunjor,
Dar dac-avem vreun ghinion
Şi ţi se sparge-un silicon?

MĂRŢIŞORUL CA SIMBOL

Simbolul care vrei-nu vrei
Îţi spune lucrurile-n faţă:
Fidelitatea -la femei-
Atârnă de un fir de aţă.

MĂRŢIŞORUL CA MOTIV

Cadoul cu tendinţă clară
Pe care-un lup cu părul sur
Îl dă la câte-o domnişoară
Să-i meargă agăţatul… şnur.

MĂRŢIŞOR, UNEIA CAM TRECUTE

-Să-mi prinzi, iubite-un mărţişor,
Sub sânul meu cel rotunjor!…
Apoi oftând, ca din rărunchi:
-Ah, mi l-ai prins de un genunchi!

MĂRŢIŞORUL

Două fire împletite
Prinse-n haina găurită
Spun aşa, pe ocolite,
Că femeia-i cam sucită.

MĂRȚIȘORUL PROFESORULUI

Pe sărmanul profesòr,
O studentă cu virtute,
L-a făcut c-un mărțișor
De trei chile patru sute.

EPIGRAME

2011-02-21T20:50:00.001-08:00

din volumul Epigramiada, Ed. Solaris - Michigan 2010

MASĂ ROTUNDĂ LA TV

Un gând lăuntric mă apasă
Privind discuţiile plate:
Mai poate fi rotund-o masă
Cu-atâtea capete pătrate?

INTEROGATORIU

M-au dus aseară la Chestură
C-am spus și eu un banc cu tentă
Şi-atât de mult mă descusură
C-abia mă coase-o asistentă.

EMIGRARE

Am să vă spun acum cinstit
De ce din ţară-am emigrat:
N-aveam o sursă de venit
Şi-am prins o sursă de plecat.

RETROCEDARE

Cu lacrimile-n ochi şuvoi
Plângeau ţăranii pe-nserate:
Le-au dat pădurea înapoi…
C-un kilometru jumătate.

PARLAMENTUL

Constat că e un fel de han,
Cu un specific românesc,
În care unii dorm buştean
Pe banii celor ce muncesc.

MĂRŢIŞORUL

Simbolul care vrei-nu vrei,
Îţi spune lucrurile-n faţă:
Fidelitatea -la femei-
Atârnă de un fir de aţă.

NEUROLOGUL

Pacienţi cu fel de fel
De probleme neuro,
Vin cu sutele la el…
De dolari sau euro.

2011-02-20T12:54:00.000-08:00

Dan Liut recita o poezie in grai banatean la Banat TV

2011-02-20T12:53:00.000-08:00

2011-02-16T12:35:00.000-08:00

ICOANĂ CU GEMENI

2011-02-14T17:58:00.000-08:00

mi-e foame de mine

mi-e foame de eu

clepsidra se sparge

nisipu-i prea

greu

pe ţărmul ce creşte

din ochii mei goi

un orb ne pictează

pe rând

pe-amândoi

pe eu şi pe mine

pe mine pe eu

iar pictorul orb

e chiar

Dumnezeu

2011-02-14T11:10:00.000-08:00

O NEVASTĂ CA LA CARCE - poezie în grai bănăţean

2011-02-13T17:09:00.000-08:00

Primu meu bărbat cu acce, unu nalt şî cu ocheţ,
O murit dă gălbinare c-o mâncat nişce bureţ.
D-aia, Dumezău să-l ierce, că bărbatu-miu, Petrică,
M-o lăsat cu-o casă mare şî cu o măşână mică.

P-ălalaltu, ăl d-al doilea, după ăla cu ocheţî,
L-am găsât, colo, pân tufe, baş când culejeam bureţî.
Şe bărbat o fost şî ăsta şî şe fire-avea, zăludă,
M-o adus atunşi acasă, cu biţâcla lui, pă rudă!

Da’ năcaz, că dup-o lună, îl găsârăm jios pă şanţu
Unge sta cu limba scoasă că s-o spânzurat cu lanţu.
Dumezău să-i de iertare, lu bărbatu-al doilea, Moane:
M-o lasat şî el în bancă şapcezăşi dă milioane!

Ăl d-al treilea, Doamne iartă-l! o fost unu Hansi, neamţu,
Care l-o-ajiutat pă Moane să să spânzure cu lanţu.
Şe păcat că bietu Hansi dup-un an ş-o săptămână
O murit şî el cu zâle, c-o beut lichid dă frână.

M-o lăsat ca moşcenire dăuăzăşi dă mii dă mărşi,
O căbană la Trii Ape ş-o afaşere cu bărşi.
Ălalaltu, după Hansi, îi şoferu nostru Vidu;
Cred că aţ ghişit cu toţî: ăl care m-o dat lichidu.

Doar lichidu pântru neamţu, p-ormă să nu-m ies dân mână
I-am furat şî io lichidu dî la el dă la măşână.
Da a dracului comege, chit că astă gimineaţă
Îl găsâră într-o râpă, uice c-o o scăpat cu viaţă!

N-aş avea prea mult dobândă: o năhuie dă căsoane
Un pământ la sat, Loganu şî vreo câcea milioane.
D-aia-i stau p-un maţ cu aier, la şpitari, ardă-l să-l ardă,
Şî-i fac ochii dulşi, d-acuma, baş lu doctorul dă gardă!

2011-02-10T18:00:00.000-08:00

ŞARPE SĂRUTÂND

2011-02-08T21:16:00.000-08:00

POATE CĂ MÂINE, VÂNTUL...

2011-02-07T19:49:00.000-08:00

odată demult
mi-a bătut vântul
în fereastră
şi nu i-am deschis

abia mai târziu
m-am gândit
că poate mi-ar fi adus
o veste de la tine

acum
stau mereu cu fereastra
deschisă
dar vântul uf vântul
s-a supărat
nu mai vine

(1981)

NOAPTE CU ÎNGER

2011-02-05T19:36:00.001-08:00

şi m-am plecat smerit
în faţa stăruinţei cu care se
scurtează clipele
când pasărea din mine
vrând să resoarbă cerul
şi-a frânt din nou
aripele

de-un timp ploua cu vise
peste întreaga fire
uitată pe afară
iar lumea dinlăuntru-mi
bolnavă ostenită
se pregătea să
moară

ştiu doar că dintr-o dată
mi-am amintit cum sânger
că-n palma mea murdară
ţineam ascuns
un înger

CRIST ÎMBĂTRÂNIT

2011-02-03T21:22:00.000-08:00

ningea cu nepăsare peste lume
o nepăsare de sfârşit
de veac
din primăvară am ieşit anume
zăpada dulce-a morţii
s-o îmbrac
ningea cu nepăsare peste lume
văzduhul s-a crăpat pe loc
a pântec
iar ceru-a avortat în spume
o lebădă cu tot
cu cântec
ningea cu nepăsare peste lume
peste păduri
şi toate cele
pământul semăna a crist albit
eu semănam
ogorul
morţii mele

LA FOTBAL LA CHEFEREU

2011-02-02T20:22:00.000-08:00

ANUNT MATRIMONIAL

2011-02-02T18:29:00.000-08:00

http://www.youtube.com/watch?v=-GxAXI79I6U

ANUNT MATRIMONIAL

2011-02-02T18:19:00.000-08:00

http://www.youtube.com/watch?v=-GxAXI79I6U

2011-02-02T18:18:00.000-08:00

ANOTIMP REGĂSIT

2011-01-31T18:36:00.000-08:00

2011-01-31T18:11:00.000-08:00

EPIGRAME CU DOCTORI

2009-05-27T07:37:00.000-07:00

...

NEUROLOGUL

Pacienţi cu fel de fel
De probleme neuro
Vin cu sutele la el...
De dolari sau euro.

GINECOLOGUL

E un medic cunoscut
În demersurile sale
Drept un mare Institut
De Sondaje... digitale.

DERMATOLOGUL

Fără nicio amânare
Zice că te face bine
Dar nu uită la plecare
Să ia pielea de pe tine.

STOMATOLOGUL

Merg la doctor ca oricare
Dar m-au sfătuit părinţii:
"Portofelul din dotare
Ţine-l apărat cu dinţii."

VIZITĂ MEDICALĂ

Doctorul se uită grav
Dar în sinea-i bucuros:
"Pacientu-i rău bolnav,
Portofelu-i sănătos!"

...

NAUFRAGIU CU NĂBĂDĂI

2009-05-25T07:00:00.000-07:00

NAUFRAGIU CU NĂBĂDĂI

Pe o insulă uitată din Oceanul PacifícS-a-ntâmplat un naufragiu, nici prea mare, nici prea mic.Nu ştiu care-a fost motivul: ceaţă, valuri, terorişti,Cert e c-au scăpat cu viaţă o mulţime de turişti.Dar să vezi ce întâmplare, iaca, pe cuvântul meu,Cum se joacă cu destine Bunul nostru Dumnezeu.Că din marea încleştare, din a valurilor sevă,Au scăpat ca prin minune doi Adami cu câte-o Evă:Doi broscani şi cu-o broscancă, doi franţuji şi-o franţuzoaicăDoi englezi şi-o englezoaică, doi rusneci şi cu-o rusoaică,Doi nemţoci cu o nemţoaică, doi arabi şi-o arăboaică, Şi doi greci cu o grecoaică cu mustaţă de tigroaică.Başca au iesit din valuri, cu noroc, doi mexicaniŞi cu-o mexicancă trăznet, la vreo optsprezece ani.Şi-ncă doi yanchei pur-sânge au scăpat şi ei uşorEvident că împreună cu americanca lor.
Şi-n final, să vezi necazu’: cocoţaţi frumos pe-o stâncă,Uite c-au scăpat ai dracu’ doi români şi cu-o româncă!
Şi-a trecut vreo săptămână de când au naufragiatŞapte zile-n care-a naibii, multe s-au mai întâmplat.
Că broscanul cel mai tare, celuilalt îi sparse faţaSă rămană numai unul pe felie cu ragazza.
Cât despre franţuji, aceştia, cum îi ştim noi plini de zelFac de-o săptămană-ntreagă sex în grup cu mademoiselle.
Englezoii înc-aşteptă, poate pică tam-nesamCineva să-i introducă, s-o cunoască pe madam.Ruşii-ncearcă în echipă să o schimbe pe rusoaicăPe vreun kilogram de votcă chiar făcută din pufoaică.
Nemţii s-au uitat la valuri, pe-urmă la nemţoaica lorŞi-au plecat în largul zării înotând cu mare zor.Beduinii, vai de dânşii, cum nu au prea multe-n bilăNegociază arăboaica, cum s-o schimbe pe-o cămilă.
Grecii se iubesc pe rupte, iar grecoaica mică, grasă,Blestemându-şi a ei soartă îi priveşte pofticioasă.Mexicanii se-apucară cu bărbaţii să tratezeCum să vândă mexicanca sau măcar s-o-nchirieze.
Pe yankei, a lor femeie, de cinci zile îi disperăPovestindu-le de drepturi, liberate, carieră…Iar românii cei uniţi în cultură şi ideiAu format fix trei partide şi se ceartă între ei.

CARTE DE VIZITĂ

2009-05-19T21:16:00.000-07:00

eu sunt un lup spânzurat de propriul urlet
sălbatică liturghie a codrului
arzând interior
amiază de întuneric
schimonoseală de înger martir în
ziua a şasesuteşaizecişişasea
din sinaxarul playboy

eu sunt un lup circumcis
cu ascuţimea
sunetului din schelălăitul meu oligofrenic
actor cu şapte măşti repetate una
după alta până la infinit corcitură
împuţită de ying şi yang
înger subteran având tatuate
două aripi de cer albastru pe
vârful ascuţit al cocoaşei

eu sunt un lup singuratic
un dobitoc pe cale de dispariţie
o fiară nebună nebună nebună
care se scaldă noaptea
în râul rece al morţii
apoi îşi usucă urletul
şi rânjeşte
la lună

SFÂŞIAT ÎNTRE DOUĂ CERURI

2009-05-19T17:26:00.000-07:00

era într-o zi de marţi cu degete galbene ca de ceară cu
ceţuri vâscoase devorând oraşul şi oamenii
în casa scărilor vaginul tău
trosnea inimitabil pe ritmuri vechi de hip-hop
iar tu femeie cu sâni de-ntuneric chicoteai înfundat în
amiaza vernală din când în când
te mai acompania scârţâitul
uşii stricate a liftului oprit de decenii
la subsol
ştiu doar că dintr-odată m-au înconjurat toate armiile
iernii un corb mi-a adus apă
în plisc să-ţi sorb uitarea şi l-am strivit înciudat de tâmplă
dar tu plecaseşi de mai bine de un mileniu atunci demult
deodată cu iarna doar eu mai veneam uneori însingurat pe ţărmul dintre noi
să-ţi ascult mersul
de ape
mă doare cerul dintre aripi îmi spuneam
câteodată în gând
sfâşiat între tine şi tine cu
sufletul gol ca un
buzunar de poet

SUNT FRUNZĂ

2009-05-18T12:01:00.000-07:00

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

şi-acum înţeleg ce
anume mă doare
sunt singur şi
veşted sunt frunza
ce moare

ŞARPE SĂRUTÂND

2009-05-18T11:55:00.000-07:00

sărutând glezna subţire a nopţii poetul se împrăştie
în toate cele şasesuteşaizecişişase
de zări

pe umerii ei goi moartea îl luă să-i arate
mult-umblatele-i neumblate
cărări

la birtul din colţ trei beţivi cântă ceva despre
dragoste despre sex despre
viaţă

doar mama poetului într-un ungher plânge mocnit
cu faţa în mâini sau cu
mâinile-n faţă

hei zise ofticat barmanul cel gras cine dracului
a încuiat timpul
pe dinafară

cum cine spuse mama poetului fiul meu drag s
cumpul meu fiu care astăzi învaţă
să moară

ERA CA O PRIMĂVARĂ

2009-05-18T11:37:00.000-07:00

era ca un fel de primăvară peste ochii subţiri
ai pământului dar şerpii de-ntuneric răsăreau
din iarba vânătă sâsâind obscenităţi
la adresa www.omenire.com
lângă poarta erei atomice
stăteau Dumnezeu şi cuSfântul Petru
judecând turmele decrisalide
stadiul larvar a ceea cear fi putut fi odată sufletele
noastre comune

era ca un fel de primăvară peste
epiderma subţire a timpului dar
şerpii de-ntuneric
mâncau antrax cu napalm pe pâine
şi vomitau neutroni
cu care biciuiau apoi
ochii arzânzi ai planetei-mamă
ce mai scăpau ici-colo
câte o niagară de lacrimi uscate

atunci am îngenuncheat în iarba
cea vânătă şi fierbinte ca un
ou de pasăre phoenix
undeva în adâncul găurii negre
căreia obişnuiam să-i spun odată
inimă sufletul mi se zbătea
hăituit
căutându-mi în zadar marginile
şi plângând în hohote peste
întrebările lumii

dar nu mai era deloc primăvară iar eu
muream departe tare departe
pe malul unei ierni
de plutoniu învelit într-un linţoiu
de vise
ce folos ce folos ce folos
că mă porecliseră
homo sapiens poate
mai bine aş fi fost piatră sau strigăt
sau cale lactee

şi totuşi a fost doar un vis
cu şerpi atomici
şi cu şopârle chimice
care muşcau cu sălbăticie
din primăvarace nu avea să mai vină
vreodată